Compasiune sau autocompasiune ❔
Așa cum putem simți compasiune față de cineva când ne spune că suferă, am putea simți același lucru față de noi înșine într-o situație similară. Asta ar însemna să ne acceptăm propriile îndoieli, dileme și suferințe, păstrând o atitudine afectuoasă față de propria persoană, precum și o formă de deschidere și de curiozitate față de ceea ce ni se întâmplă.Autocompasiunea cuprinde trei dimensiuni asupra cărora putem acționa pentru a ne spori capacitatea de reziliență și calitatea relațiilor cu ceilalți.
• Să fii îngăduitor cu tine: în momentele de eșec și de suferință să fii înțelegător cu tine însuți, în loc să fii aspru și autocritic; să ai grijă de tine și să te susții, așa cum faci cu un prieten în situația ta. În loc să devii autocritic, să dai dovadă de compasiune față de tine însuți, în definitiv, nimeni nu e perfect și toți trecem prin perioade dificile.
• Să iei lucrurile așa cum sunt: să devii conștient de ceea ce simți, de ceea ce gândești și să rămâi ancorat în prezent, în ceea ce ți se întâmplă, fără să încerci să te eschivezi, dar să nu te lași copleșit de ruminații.
• Să accepți că ești un om ca toți ceilalți: să realizezi că și alte persoane suferă și se confruntă cu astfel de dificultăți, să accepți ideea că toți oamenii sunt vulnerabili și ceea ce ți se întâmplă nu este o experiență izolată. Evenimentele dificile și faptul că suntem imperfecți ne leagă de ceilalți, căci fiecare om se confruntă cu experiențe dureroase pe parcursul vieții
Alege să primești suport și descoperă tipul de psihoterapie potrivit pentru tine .Psihoterapia este o muncă de echipă. Împreuna vom parcurge o serie de pași pentru a defini procesul terapeutic potrivit nevoilor tale.
Psih. Andreea Ciobanu
.jpeg)


Comentarii
Trimiteți un comentariu